Klaus Iohannis a castigat procesul cu ANI

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI.

Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Decizia ANI a fost contestată de Iohannis la Curtea de Apel Alba-Iulia, care în septembrie 2013 i-a dat câştig de cauză şi a dispus anularea hotărârii.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia Klaus Iohannis şi alţi aleşi locali au fost declaraţi incompatibili este constituţional.

Sursa: www.mediafax.ro

left