Revin ninsorile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare meteorologică de vreme rea valabilă în intervalul 25 ianuarie 2015, ora 18:00 - 26 ianuarie 2015, ora 16:00.

Potrivit Administraţiei, în intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi munte, precum şi în Moldova şi în Transilvania şi mixte în restul teritoriului.
În Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat consistent de zăpadă, iar în Oltenia şi în Muntenia, se vor cumula izolat 15...20 l/mp. Vor fi condiţii de polei.
Vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării, cu viteze ce vor atinge la rafală 40...50 km/h.
Pe de altă parte, râurile Moraviţa, Bârzava şi Jiiu se află sub cod portocaliu de inundaţii în judeţele Timiş, respectiv Dolj, potrivit actualizării unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Codul portocaliu vizează, până luni la ora 16.00, râurile Moraviţa - curs inferior şi Bârzava, pe sectorul aval de staţia hidrometrică Gătaia (sectoare îndiguite din judeţul Timiş).
De asemenea, până duminică la ora 24.00, se află sub cod portocaliu râul Jiu, pe sectorul aval confluenţă Motru - amonte Podari (sector îndiguit aval de Răcari, în judeţul Dolj).
Hidrologii au actualizat şi atenţionarea cod galben.
Conform noii atenţionări, până luni la ora 16.00, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, sunt sub cod galben râurile Bega Veche, Moraviţa - curs superior (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Nera pe sector aval Sasca Montană (judeţul Caraş-Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu pe sector aval Filiaşi (judeţele Gorj şi Dolj).
O atenţionare similară va viza, în intervalul duminică, ora 18:00 - luni, ora 16:00, râurile din bazinele hidrografice: unii afluenţi ai Oltului din judeţele Vâlcea, Dolj, Gorj şi Olt, Călmăţui, Vedea – bazin superior şi afluenţi săi din judeţele Olt, Argeş şi Teleorman, Neajlov şi Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu).

left