PETROM IEFTINEŞTE CARBURANŢII

OMV PETROM VA IEFTINI DIN NOU CARBURANŢII, ÎNCEPÂND CU 10 DECEMBRIE, ORA 00.00, DIN CAUZA IEFTINIRII PETROLULUI.

 OMV Petrom va reduce începând cu 10 decembrie , ora 00.00, preţurile la benzina şi motorina vândute în staţiile proprii, cu şapte, respectiv cinci bani pe litru. Ultima ieftinire a fost operată chiar în această dimineaţă, când preţurile la motorină au scăzut cu 4 bani pe litru.

După ieftiniri,  benzina de 95 ar putea costa 5,48 lei pe litru, iar benzina extra 99 are un preţ de 5,95 lei pe litru. Motorina standard costă 5,67 lei pe litru. Motorina extra are un preţ de 5,95 lei/litrul.

Companiile petroliere stabilesc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, de cursul de schimb, de nivelul fiscalităţii dar şi de condiţiile de pe piaţă.

left