Sărbători de iarnă la Ploiești

VINERI SEARĂ,  PLOIEȘTENII  PREZENȚI ÎN CENTRUL ORAȘULUI AU ASISTAT  LA APRINDEREA LUMINILOR DE SĂRBĂTORI ȘI LA INAUGURAREA TÂRGUL DE CRĂCIUN.

Începutul Sărbătorilor a fost marcat de un spectacol oferit, atât celor mici, cât și celor mari. Seara de poveste a continuat pentru cei mici care, s-au întâlnit cu Moș Nicolae. Cei prezenţi la eveniment au avut ocazia de a asculta colinde, invitatul special al serii fiind Fuego, ce a susținut un concert extraordinar. În acest an, copiii,alături de primarul Iulian Bădescu au dat startul sărbătorilor de iarnă din Ploiești.

left